Apoi, dacã nu mai poţi sta aici, sã vii acasã, cã doar tu ai unde veni...

Apoi, dacã nu mai poţi sta aici, sã vii acasã, cã doar tu ai unde veni...

Mi-aduc aminte, a fost odatã la noi o împrejurare mai grea si mama a zis: „Apoi, dacã nu mai poti sta aici, sã vii acasã, cã doar tu ai unde veni". E ceva atât de înduiosãtor, atat de placut, atat de dulce... Vedeti ce înseamnã inima de mamã? Nu te lasã niciodatã, niciodata, orice ar fi mama nu te uita... Te lasã unii, altii nu te vor, te ocolesc, te resping, te marginalizeazã, te împing, te asupresc. Asa ceva nu poate face mama, mama noastra a tuturora! Pot face strãinii, dar cine are inimã de mamã, nu poate. „Apoi tu, dacã nu mai poti sta aici, sã vii acasã cã doar tu ai unde veni...".

Dacã mama cea pãmânteascã poate face asa ceva, gânditi-vã la Maica Domnului! Maica Domnului sã ne pãrãseascã vreodatã? Se poate cumva sã ne pãrãseascã Maica Domnului? Nu se poate! De ce nu se poate? Pentru cã este mamã, pentru cã are suflet si inimã de mamã. Noi zicem „Maica Domnului" ca si când am zice un titlu. Or, noi trebuie sã stim cã Maica Domnului este mamã. Si nu este mamã numai pentru Domnul Hristos, este mamã pentru toti cei care vrem s-o avem si sa fie mama noastra. Maica Domnului ne cheamã la Domnul, ne cheamã sã fim aproape de Domnul. Domnul Hristos ne este binevoitor, vrea sã ne ocroteascã asa cum gãina îsi întinde aripile peste puii ei. Ati vãzut clostile, cum îsi adunã, seara, puisorii în jurul lor, cum îi acoperã si le dau cãldurã din trupurile lor?

Asa face mama, asa face mama mamã si asa face Maica Domnului: ne duce la Domnul Hristos si ne recomandã si pe noi, cum i-a recomandat pe cei de la Nunta din Cana Galileii, care nu mai aveau vin si cãrora Domnul Hristos le-a fãcut vin din apã (cf. Ioan 2). De ce? Pentru cã a mijlocit Maica Domnului. Sigur cã ne ajutã Dumnezeu în primul rând. Dar, de multe ori ne gândim cã suntem pãcãtosi si nevrednici sa privim in sus catre El si cã nu suntem vrednici sã se ocupe Dumnezeu de noi. Dumnezeu nu ne-a lasat si nu ne va lasã niciodatã! Nu ne lasã niciodatã, prin oricât de grele împrejurãri am trece. Ori de-am fi bolnavi, ori de-am fi infirmi, ori de-am fi neputinciosi, Dumnezeu nu ne lasã, El nu vrea sa se lase niciodata de noi,orice ar fi... Nu ne lasã nici Maica Domnului.

Maica Domnului este cu noi si ne ajutã, ne întãreste, se roagã pentru noi pururea , ne ocroteste si ne mângâie. "Lumina întunecatului meu suflet, nãdejdea, acoperãmântul, scãparea, mângâierea si bucuria mea". Aceasta este Maica Domnului pentru noi: ne duce la Domnul Hristos, Care a vrut si vrea sã ne ocroteascã, sã ne ajute si sã ne acopere cum acoperã gãina puii sãi. Va propun , când vedeti câte-o pasare întinzându-si aripile peste puisorii sãi, sã vã gânditi cã Domnul Hristos a zis: „De câte ori am voit sã adun pe fiii tãi, cum adunã pasãrea puii sãi sub aripi" (Luca 13, 34). Niciodatã nu putem fi singuri când Îl avem pe Dumnezeu. Niciodatã nu suntem singuri când o avem pe Maica noastra. Niciodatã nu suntem singuri când îi avem pe sfintii lui Dumnezeu.

Niciodatã nu suntem pãrãsiti când Dumnezeu este cu noi, când Maica Domnului este cu noi. Stiti cine este pãrãsit? Acela care vrea sã fie pãrãsit, si chiar doreste lucrul acesta; daca doresti din tot sufletul sa fii cu cineva, nu are cum sa nu poti; Domnul este pururea cu noi, ne poate oferi compania Sa, poate fi oricand cu noi, El nu ne poate refuza niciodata, n-a refuzat niciodata pe nimeni, El doreste sa vada ca noi dorim sa fim cu El. Paradoxal, uneori cand, chiar nu dorim sa fim cu cineva, El, Domn si Imparat sta si bate la usa sufletul nostru pentru a Ii deschide sa intre, sa vina si sa fie cu noi. Acela care doreste sa fie parasit , acela nu are darul lui Dumnezeu si aceluia i-ar putea zice Domnul Hristos: „De câte ori voit-am sã vã adun cum adunã gãina puii sãi sub aripi, dar n-ati vrut". Cine vrea sã fie cu Dumnezeu, Îl are pe Dumnezeu. Cuvintele lui sunt cuvintele lui Dumnezeu, gândurile lui sunt gândurile lui Dumnezeu, simtirea lui este simtirea lui Dumnezeu.

Sã avem mai multã încredere în Dumnezeu, mai multã încredere în Maica Domnului, mai multã încredere în bunãtatea lui Dumnezeu, eu as zice sa-L provocam pe Dumnezeu la bunatate pentru ca nu are cum sa nu ne raspunda, aceasta-i pentru mine certitudine; trebuie indrazneala sa facem lucrul acesta... sa indraznim si catre bunãtatea Maicii Domnului. „Pe Nãscãtoarea de Dumnezeu si Maica Luminii, întru cântãri cinstind-o sã o slavim". Sã o mãrim cum a mãrit-o Dumnezeu când a ales-o. Sã o mãrim cum a mãrit-o Fiul sãu când S-a sãlãsluit în pântecele ei cel pururea fecioresc. Sã o mãrim cum a mãrit-o îngerul binevestitor care i-a zis: „Binecuvântatã esti tu între femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau" (Luca 1, 28). Sã o mãrim cum a mãrit-o Elisabeta, plinã de Duhul Sfânt, care a zis: „Binecuvântatã esti tu între femei si binecuvântat este rodul pântecelui tãu" (Luca 1, 42). Sã o mãrim cum a mãrit-o femeia care a ridicat glas din popor si a zis cãtre Domnul Hristos: „Fericit este pântecele care Te-a purtat si fericiti sunt sânii pe care i-ai supt" (Luca 11, 27). Sã o mãrim cum au mãrit-o îngerii si toti sfintii, cum a mãrit-o Biserica în toata vremea ei...

Sfârsesc aceste gânduri si aceste cuvinte pe care le spus si mi le-am spus si mie, din care m-am bucurat si eu si din care sper sa mai bucur si pe altii si mai zic încã o datã, cum a zis mama : „Tu, dacã nu mai poti sta aici, sã vii acasã, cã ai unde veni". Apoi sã stiti cã Maica Domnului zice tot asa cãtre noi. Dumnezeu sã ne ajute, Maica Domnului sã ne ocroteascã si sã ne întelepteascã, pentru ca sã avem bucuria pe care o dã Maica preacuratã, Maica bucuriei.

Părintele Teofil Pârâian

La inceput de drum. Preotia -Slujire in Iubire

La inceput de drum.
Preotia -Slujire in Iubire

Preotul – Icoana lui Hristos
Toti oamenii asteapta de la preot o atitudine foarte apropiata de cea a lui Hristos Domnul Iubirii. Este foarte corect sa ai astfel de asteptari, nu? Avem inca preoti care chiar asa sunt. Cand spun asta ma gandesc la cum ii vede Hristos pe preoti: toti sunt sfintiti, adica chemati si asezati in slujirea aceasta speciala, iar multi din ei sunt foarte aproape de sfintenie.

Pentru un preot nu este greu sa ajunga la a fi "cu un picior in rai" inca de pe pamant, este foarte greu sa se mentina in starea aceasta. Lupta este uriasa si un mare aport spre mantuirea preotului il are tocmai felul cum duce aceasta lupta. Altfel spus, o mare grija a preotului este sa pastreze darul ce i-a fost incredintat. La fel de importanta insa este si lucrarea de a aduce roada, caci pentru aceasta i-a fost dat darul. Se definesc astfel, doua griji (lucrari, stari) ale preotului: prima grija preotul o are fata de Dumnezeu in mod direct iar cea de-a doua tot fata de El dar prin intermediul Bisericii.

Preotul – Purtator al Harului Preotiei
Prima lucrare (sau stare) este o relatie speciala (numai) intre preot si Dumnezeu; i-as spune starea de “Purtator al Harului Preotiei”. Din aceasta stare rezulta si cinstirea pe care o are preotul in lume. El se prezinta ca alesul, prietenul, casnicul lui Dumnezeu. Dar aici nu persoana omului este proeminenta ci mai mult Preotia acestei persoane, adica Harul Preotiei. De aceea cinstea fata de preot se cere si daca, la un moment dat, faptele persoanei nu sunt potrivite statutului sau. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea (citez din memorie): “cine-l cinsteste doar pe preotul vrednic pe preot il cinsteste, cine-l cinsteste si pe preotul nevrednic, preotia o cinsteste!”. Putini oameni mai au azi capacitatea spirituala sa-l vada pe preot in aceasta stare, de “Purtator al Harului Preotiei”!

Starea aceasta nu cade sub judecata lumii, nici chiar a Bisericii, ci este intima cu Dumnezeu. Orice atac, din exterior, asupra acestei stari este batjocura la adresa lui Dumnezeu si El nu-si va lasa prietenii neaparati caci le-a spus ca va fi cu ei pana la sfarsitul veacurilor! Orice tradare a acestei stari de catre preot este un pacat aproape sinonim cu sinuciderea, caci preotul nu se mai poate intoarce la viata anterioara, fara preotie adica, asa cum nici omul nu se mai poate naste inca o data!

Preotul – Slujitor al Harului Preotiei
Cea dea doua stare, sa-i spunem de “Slujitor al Harului Preotiei”, care are ca lucrare slujirea, aducerea de roada, inmultirea talantilor, se face, dupa cum spuneam, in Biserica. Ea se face de catre preot tot pentru Dumnezeu dar nu in mod direct ci prin “aproapele nostru”. Cele trei slujiri ale preotiei, pe care Hristos le-a avut ca proprii in lucrarea Sa pamanteasca, capata forma in lucrarea de zi cu zi a preotului, asemenea unor puteri (sinonim cu slujiri): puterea invatatoreasca, puterea sfintitoare si puterea conducatoare (duhovniceste). Credinciosul de azi nu vede decat starea aceasta de-a doua (slujirea ca “Slujitor al Harului Preotiei”), acesta il afecteaza, il intereseaza, pentru ca i se adreseaza. In functie de aceasta stare clasifica preotii, ii cinsteste sau ii condamna.

Atacul din exterior asupra acestei stari, daca are o justificare ce este dreapta, il pune pe preot intr-o stare de incompatibilitate (greseala, pacat) cu lucrarea lui in Biserica. Echilibrul se poate reface prin pocainta si daca preotul nu a renuntat la credinta lui in Harul Preotiei, prima stare (aceea de “Purtator al Harului Preotiei” ) nu este afectata deloc. Asfel, de exemplu, se poate ajunge ca un preot sa fie oprit de la a sluji cele sfinte pentru totdeauna dar, fie atunci, fie dupa un timp de pocainta sa i se dea voie, totusi, sa se impartaseasca la un loc cu ceilalti preoti in Altar in starea de “Purtator al Harului Preotiei”.

Atacul din exterior poate fi insa si unul nedrept si atunci interventia Stapanului preotului se va face simtita, ca si in prima stare. De aici acea teama a credinciosului, justificata, dar uneori impinsa spre extrema, cum ca daca ai nedreptatit un preot va trebui sa faci fata unui blestem; este de fapt blestemul propriei acuzatii mincinoase.

Preotul – Slujitor sau sluga
In Biserica, fiecare crestin, membru al Bisericii asteapta ceva de la Dumnezeu. Unii ceva concret, spre folosul lor duhovnicesc sau/si trupesc si prin credinta lor vor primi de la Domnul ceea ce cer, prin mana preotului (uneori nu la propriu “prin mana preotului” ci prin slujirea lui la Altar ). Altii, insa, rai fiind, incearca sa-si ascunda pacatul lor de Dumnezeu si cum o poti face cel mai bine decat desfiintand pe cel care iti vorbeste in numele Domnului. Astfel se lanseaza o vanatoare a pacatelor preotului (ca sa justifice neascultarea de cuvantul acestuia) sau daca nu se gasesc pacate destul de mari, atunci se incearca schimbarea randuielii drepte asa incat pacatul lor sa fie considerat in comunitate macar ceva corect daca nu chiar virtute; iar preotul nu trebuie sa se opuna, altfel….! Asa s-a ajuns la renuntarea la necesitatea Preotiei. Acest atac asupra celui care este perceput ca inamicul principal, preotul, are grade diverse: de la simpla acceptare a unui gand de genul “ei lasa ca nu-i asta chiar asa sfant ca sa-mi spuna mie ce sa fac”, pana la adevarate lupte fatise. Daca preotul nu se lasa atras in conflict si isi respecta principiile date de Hristos prin Preotie, pierderea este doar a celui care ispiteste. Daca preotul cade in capcana intinsa va deveni partas, mai mult sau mai putin, pacatului ispititorului.

Concluzie
Revin la intrebarea de la inceput: este gresit sa ai asteptari mari de la un preot? Nu, absolut nu. El trebuie sa fie lumina la fel ca Stapanul Sau. Preotul care nu mai lumineaza trebuie tratat ca atare: ca pe un frate crestin care a cazut. Preotia pe care o poarta insa, trebuie tratata tot ca Preotie chiar daca purtatorul ei este jos. Un capat al preotiei este jos cu omul, este drept, dar mai este un capat care va ramane la Hristos si acela nu poate fi intinat; prin acel capat Domnul, daca vrea, va lucra mereu, indiferent de starea sau acceptul oamenilor spre aceasta. Un caz special este acela al preotului care nu mai vrea sa lucreze sau obliga harul sa lucreze in interesul celor lumesti. Acesta este sinucigas si deja a murit. Miroase urat si se simte de departe! Dar ramane in grija Domnului, iar Acesta stie cand sa-l ingroape sau cand sa-l invieze.

Pr. Gheorghe Iftimi

Despre “Talisman”, “Visul Maicii Domnului” şi “Epistolie”. Atenţie la scrieri religioase false!

Adresându-mă cu o problemă la un preot, am fost sfătuită să citesc de 40 de ori Talismanul şi Visul Maicii Domnului, şi să le port cu mine tot timpul. Pe internet am citit păreri diferite despre aceste scrieri, dar nu ştiu ce să cred pentru că sfatul l-am primit de la un preot bătrân şi el le propunea spre vânzare chiar în biserica lui. Ce trebuie noi să credem despre aceste cărţi?

Răspuns: Problema la care vă referiţi este la fel de veche ca şi istoria Bisericii Creştine, pentru că chiar din secolul întâi, în lume au apărut tot felul de scrieri apocrife (false), puse pe seama apostolilor sau a Mântuitorului Însuşi, dar acestea nu sunt inspirate de Dumnezeu şi n-au fost niciodată recunoscute sau recomandate de Biserică (în întregimea ei). Nu excludem că unele din aceste scrieri au apărut „din intenţii bune”, fiind scrise de oameni evlavioşi, probabil ca şi preotul care v-a dat acel sfat, dar faptul că ei nu cunoşteau bine învăţătura Bisericii şi nici nu aveau binecuvântarea Bisericii în răspândirea acelei învăţături, a făcut ca acele scrieri să devină chiar periculoase pentru mântuirea omului. Printre ele se numără „Talismanul”, „Visul Maicii Domnului”, „Epistolia [Domnului Iisus Hristos]” ş.a. Acestea propun „căi uşoare”, dar ireale de a ajunge la Dumnezeu, de aceea trebuie ca aceste scrieri să dispară din casele tuturor creştinilor, nemaivorbind de biserici. Daţi-le foc şi bucuraţi-vă că aţi scăpat de înşelare. Ar fi prea simplu ca, purtând în buzunar sau în gentuţă o broşurică cu un text scris de nişte amatori, să fii ajutat şi mântuit în mod automat. Aşa ceva nu există şi nici nu poate exista. Chiar dacă am purta cu noi Biblia sau cartea de rugăciuni, tot nu ne-ar ajuta la nimic, pentru că ajutorul şi mântuirea vin numai dacă citim şi îndeplinim cele scrise în Biblie şi în alte cărţi aprobate de Biserică, de regulă prin binecuvântarea unui arhiereu.

Reţineţi un lucru simplu: rezolvarea problemei dumneavoastră, dar şi problemele tuturor creştinilor, trebuie să înceapă cu mărturisirea păcatelor şi îndreptarea vieţii păcătoase. Acest lucru va putea fi realizat numai dacă ne vom ruga şi noi cu credinţă, cerând ajutorul lui Dumnezeu. Deci noi trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu Cel Viu (fiinţă tri-personală), dar nu să-l concepem ca pe o energie sau putere impersonală, care ne ajută prin copierea şi purtarea de cărticele, talismane, brăţări sau chiar cruciuliţe la gât, fără a crede şi a şti ceva despre Hristos care S-a răstignit pe cruce pentru mântuirea noastră.


Şi pentru a nu repeta (într-o altă formă) ceea ce au spus şi alţi părinţi, cu mai multă autoritate decât mine, vă redau mai jos un scurt comentariu la aceste scrieri, făcut de marele duhovnic român, arhimandritul Arsenie Papacioc, recent trecut la Domnul:

Fraţi creştini,

În ultimii ani ni s-au oferit diferite surogate ale credinţei, prin răspândirea unor scrieri ce se numesc apocrife, care sunt condamnate de Biserică. Cea mai cunoscută dintre acestea este cărticica "Visul Maicii Domnului", retipărită de nenumărate ori la diferite edituri, dar şi de unele parohii, acordându-i-se chiar şi "înalte binecuvântări". Broşura prezintă la început câteva rugăciuni obişnuite ale Bisericii dar adaugă şi un "text" despre care se crede că ar fi fost trimis de Dumnezeu oamenilor. Acest "text" nu a fost acceptat de Biserică, dar unii au considerat că ar întreţine un sentiment de evlavie. În realitate, însă, apocrifa ademeneşte sufletele mai slabe spre o credinţă greşită, spre superstiţie.

Se vorbeşte acolo despre un vis pe care l-a avut Maica Domnului, în care i s-au vestit dinainte toate patimile Domnului. Dar noi ştim din Sfânta Scriptură că la numai 40 de zile de la naşterea Fiului ei i s-a vestit de către Dreptul Simeon: "Şi prin sufletul tău va trece sabie". Cu alte cuvinte: vei asista la răstignirea Fiului tău.

Deci nu era nevoie de un vis pentru a o "înştiinţa" sau menaja pe Maica Domnului deoarece i se vestise încă de la Întâmpinarea Domnului. Maica Domnului ştia de calvar şi din cuvintele Domnului când le spunea ucenicilor Săi: "Fiul Omului trebuie să pătimească multe… şi să fie omorât…” (Luca 9;22). Încă şi din Vechiul Testament pe care îl cunoştea, cu siguranţă, Maica Domnului ştia de patimile lui Mesia.

De-a lungul vremii, Biserica s-a confruntat cu multe descoperiri şi vedenii, dar Părinţii duhovniceşti le-au privit cu circumspecţie şi de multe ori au preferat să le respingă decât să cadă în vreo greşeală. Vedem aceasta mai ales în Pateric şi în Vieţile sfinţilor. Astfel, sfântul Diadoh al Foticeii ne îndeamnă să nu primim nici vis, nici arătare, nici lumină, nici glas, nici strălucire, pentru că de cele mai multe ori sunt batjocură a dracilor. Şi chiar dacă vedenia este de la Dumnezeu, El nu se supără dacă nu o primim pentru că ştie că din pricina dracilor ne apărăm. (Filocalia, vol. 1).

Respectivul răvaş susţine că: "dormind Preasfânta Fecioară în muntele Eleonului, când a fost în cetatea Betleemului, a venit acolo şi Domnul nostru Iisus Hristos care i-a spus: Maica Mea Preasfântă, adevărat vis ai visat. Iar de va scrie cineva visul tău şi-l va purta cu sine şi în casă îl va păstra, de acea casă vrăjmaşul nu se va apropia şi duhul cel necurat se va goni. Arhanghelul Mihail va fi lângă dânsul îndreptând calea lui, iar la dreapta judecată va afla milă şi va fi primit în împărăţia cerurilor."

Pentru asemenea cazuri de falsă credinţă, Pravila Bisericească vesteşte cu luminat adevăr: "Dumnezeu nu voieşte să fie slujit prin minciună căci ceea ce astăzi minciuna pare că zideşte, mâine distruge împătrit mai rău ." În Pravila Bisericească amuleta este considerată un obiect făcut de oameni spre a le aduce noroc sau a-i apăra de pagube, dar care este, în realitate, un semn al necredinţei în Dumnezeu. De aceea se canoniseşte ca şi vrăjitoria fiindcă este neplăcut lui Dumnezeu.

Siguranţa că te vei mântui este o ispită grea care îşi are rădăcina în mândrie, ispită a celui rău tocmai pentru a-l îndepărta pe om de la mântuire. Atitudinea corectă este cea ortodoxă adică nădejdea mântuirii, nu certitudinea. Iată o pildă în acest sens: Un bun creştin ce era preocupat de mântuirea sa se strădui a să împlinească trei lucruri. Mai întâi, ţinea să fie bine spovedit întotdeauna. Apoi, dădea întotdeauna pomelnice la Sfânta Liturghie şi, al treilea, dădea milostenii. Cel mai important lucru cu care trebuie să ne prezentăm la Judecata de Apoi este dezlegarea de păcate obţinută prin spovedanie la duhovnic, nu talismanul. Că nu rămân păcatele nespuse, ori la duhovnic spre iertare, ori la Judecată spre pedeapsă.

După moarte l-au luat îngerii şi l-au dus în Rai. Primul lucru de care s-a mirat a fost că n-a întâlnit acolo pe cei care muriseră înaintea lui şi care fuseseră siguri că se mântuiesc. Al doilea, s-a mirat că a aflat pe unii la care nu se aştepta, care după socoteala omenească nu aveau şanse de mântuire. Şi cea mai mare mirare pentru el a fost că era şi el acolo, din mila lui Dumnezeu. Asta înseamnă să ai nădejde, nu să fii sigur.

Aşa şi noi, fiind ortodocşi, nu ne vom lăsa "duşi de nas" de garanţiile unui vis sau talisman care ne promite că "la Judecata de Apoi vom afla milă". Fraţilor, fără spovedanie, fără dorinţa de a ne curăţi viaţa, nu se mântuieşte nici un creştin, chiar de ar purta la el toate talismanele din lume.

Mai departe se spune acolo: „iar de va scrie cineva Visul şi-l va purta cu sine… arhanghelul Mihail va fi lângă dânsul îndreptând calea lui". Niciodată nu-i va cere Hristos vreunui creştin ca, de dragul Lui, acesta să-şi vopsească barba în albastru sau să-şi pună la pălărie o pană mare de păun. La fel, nici nu-i va cere vreodată să poarte la el vreun talisman. În schimb Mântuitorul ne cere să ne purtăm crucea vieţii cu răbdare.

Apostolul Iacov spune: "credinţa fără fapte este moartă". Iar faptele înseamnă să împlinim poruncile lui Hristos din Evanghelie. În schimb, omul care poartă „Visul” sau „Talismanul” împlineşte porunci omeneşti şi crede că acestea îi vor aduce mântuirea. El caută o credinţă ieftină, care nu-i cere nici un efort. Credinţa lui se află în buzunar şi nu se cere dovedită prin fapte bune. Se laudă cu talismanul şi-i găseşte diferite întrebuinţări: vestă antiglonţ, paratrăsnet, le atribuie putere de exorcizare.

Se mai spune acolo că "din acea casă în care va fi păstrat, duhul rău va fi gonit". Dar Sfinţii Părinţi spun că diavolul are îndrăzneala să intre şi în biserică şi în Altar, numai în Sfântul Potir nu-i îngăduie Dumnezeu să intre. Deci de vom crede că nu va intra în casa ce are talismanul, se îmbolnăveşte dracul de râs! Iată cât de grosolană este înşelăciunea vrăjmaşului pentru cei creduli, şi cu câtă obrăznicie se foloseşte el de numele Maicii Domnului şi al Arhanghelului Mihail pentru a înşela. Aceasta din cauza urii nestăvilite pe care o are faţă de Arhanghelul Mihail care i s-a împotrivit, şi faţă de Maica Domnului care i-a zdrobit capul.

Mai nou, se face reclamă la diferite lănţişoare cu cruciuliţe aducătoare de noroc şi câştig care, zice-se, au girul Ierusalimului. Iarăşi o credinţă care nu-ţi cere nici un efort. Dar un proverb românesc spune: "Dumnezeu îţi dă dar nu-ţi pune în traistă". Altul german: "Dumnezeu ajută pe marinar la vreme de furtună, dar timonierul trebuie să fie la cârmă".

Înţelepciunea popoarelor arată de mult prăpastia dintre credinţă şi credulitate. Iubesc naivitatea, spunea cineva, dar nu la bărboşi. Bărboşii se cade să fie înţelepţi.

Cumpărătorii dornici de noroc şi-au achiziţionat bijuteria miraculoasă doar-doar cocoşul cel bătut din poveste va aduce punguţa cu doi bani. Niciodată nu vom trăi fără probleme şi fără săbii îndreptate împotriva noastră, dar toate acestea nu trebuie să ne descurajeze. Nu trebuie să ne dăm bătuţi. Dumnezeu ştie necazurile noastre dar ne curăţeşte prin ele aşa cum se curăţă aurul în cuptor.

Dumnezeu ne-a mântuit prin Cruce, nu prin dreptate, nu prin minuni. Pe Cruce Hristos era biruitor iar Satana era învins. Deci nici un creştin nu este scutit de crucea sa, pentru că este un dar de la Dumnezeu spre mântuire. Suferinţa nu este numaidecât o pedeapsă dar chiar dacă ar fi, ea este un canon care ne ajută să ne îndreptăm, să ne întoarcem la bine.

De vreţi să vă pregătiţi pentru viaţă şi să nu aveţi surprize, bune sunt studiile, bună e ingineria şi mai bună este meseria – brăţară de aur -, bună este tehnica, bune sunt limbile străine, dar cea mai temeinică pregătire este studiul Calvarului şi al Golgotei. Asta este şcoala practică şi tehnică, asta este adevărata şcoală profesională a meseriei de om în lume.

În concluzie, “dorim vânzare bună” celor care comercializează aceşti idoli în miniatură: Visul, Epistolia, Talismanul şi bijuteria de la Ierusalim. Iar puţin credincioşilor care le cumpără – înşelare uşoară, dacă sunt slabi. Dar să nu fie nimeni slab! AMIN!

Sursa : http://www.teologie.net

Soţii trebuie să aibă dragoste curată între ei…

Cineva m-a întrebat: „Ce uneşte mai mult pe bărbat cu femeia?” „Recunoştinţa”, îi răspund. Unul îl iubeşte pe celălalt pentru ceea ce îi dăruieşte. Femeia îi dă bărbatului ei încrederea, devotamentul şi ascultarea sa. Iar bărbatul îi dă femeii siguranţa că o poate proteja. Femeia este doamna casei, dar şi o mare servitoare, iar bărbatul este stăpânul casei, dar şi hamalul ei.




Soţii trebuie să aibă dragoste curată între ei pentru ca, existând un climat paşnic în familie, să-şi poată îndeplini îndatoririle lor duhovniceşti. Pentru a trăi în chip armonios, soţii trebuie dintru început să pună ca temelie a vieţii lor dragostea, dragostea cea scumpă, care se află în nobleţea duhovnicească, în jertfirea de sine, iar nu în dragostea cea mincinoasă, lumească şi trupească. Atunci când există dragoste şi jertfire de sine, întotdeauna unul se pune în situaţia celuilalt, îl înţelege şi-l doare. Iar atunci când cineva îl primeşte pe aproapele său în inima sa îndurerată, Îl primeşte pe Însuşi Hristos, Care îl umple cu şi mai multă veselie duhovnicească.
Atunci când există dragoste, chiar şi departe de s-ar afla unul de celălalt, siliţi fiind de împrejurări, se află aproape, pentru că dragostea lui Hristos nu poate fi limitată prin distanţe. Însă atunci când, Doamne fereşte!, soţii nu au dragoste între ei, chiar de s-ar afla aproape, în realitate, însă, se află departe unul de celălalt. De aceea trebuie să se străduiască să păstreze dragostea în toată viaţa lor şi să se jertfească unul pentru celălalt.
Dragostea trupească îi uneşte la exterior pe oamenii lumeşti, dar numai atâta vreme cât există factori lumeşti (bani, frumuseţe, poziţie socială etc. – n.tr.), şi îi desparte atunci când ei dispar, ducându-i astfel la pierzare. În timp ce atunci când există dragostea duhovnicească, cea scumpă, chiar dacă unul dintre soţi îşi pierde aceşti factori, aceasta nu numai că nu-i desparte, ci îi uneşte şi mai mult. Când există numai dragoste trupească, şi, de pildă, femeia află că soţul ei a privit la alta, atunci îi aruncă vitriol în ochi şi îl orbeşte. În timp ce, atunci când există dragoste curată, o doare mai mult şi caută cu orice chip să-1 aducă iarăşi pe drumul cel bun. Astfel vine harul lui Dumnezeu.
Odată a venit la Colibă un oarecare medic grec din America. Am văzut că avea un chip luminos şi de aceea l-am întrebat cu discreţie despre viaţa lui. „Părinte”, mi-a spus el, „sunt ortodox, dar până în ultima vreme nici posturi nu am ţinut, nici la biserică nu am mers. Într-o noapte am îngenuncheat în camera mea ca să-L rog pe Dumnezeu pentru o problemă ce mă preocupa, când deodată camera s-a umplut de o lumină plăcută. Pentru destulă vreme nu vedeam nimic decât numai lumină şi simţeam o pace negrăită înlăuntrul meu”. M-am minunat, deoarece mi-am dat seama că omul acesta se învrednicise să vadă Lumina nezidită, şi de aceea i-am cerut să-mi spună ce se întâmplase.
„Părinte”, mi-a spus, „sunt căsătorit şi am trei copii. La început o duceam bine în familie. După o vreme, însă, femeia mea nu a mai avut răbdare să se ocupe de casă şi de copii, şi de aceea cerea mereu să ieşim la plimbări cu prietenele ei. I-am făcut hatârul. După puţin timp mi-a spus că vrea să meargă singură cu prietenele ei. Am primit şi aceasta, iar eu mă îngrijeam de copii. După aceea nu a vrut să mergem în concediu împreună, ci a cerut bani să meargă singură. Apoi mi-a cerut un apartament ca să trăiască singură. Am făcut-o şi pe aceasta. Dar ea îşi aduna acolo prietenii. În acest răstimp încercam s-o ajut în felurite chipuri, cu sfaturi, ca să o conving să-i fie milă de copiii noştri, dar ea nici nu voia să audă. În cele din urmă mi-a luat o mare sumă de bani şi a dispărut. Căutam şi întrebam de ea peste tot, însă nici un rezultat, îi pierdusem urma cu desăvârşire. Într-o zi am aflat că venise aici, în Grecia, şi locuia într-o casă de curvie. Mâhnirea mea pentru halul în care ajunsese nu se putea descrie. Cuprins de mâhnire, am îngenuncheat să mă rog. «Dumnezeul meu», am spus, «ajută-mă s-o găsesc şi să fac tot ce îmi va sta în putinţă ca să nu-şi piardă sufletul! Nu pot suferi s-o las în halul în care a ajuns». Atunci m-a învăluit acea Lumină, iar inima mea a fost inundată de pace”. Când am auzit, i-am spus: „Frate, Dumnezeu a văzut răbdarea, nerăutatea şi dragostea ta şi te-a mângâiat în acest chip”.
De aceea spun că ne vor judeca mirenii! Vedeţi, acesta, care era medic în America, care avea o astfel de soţie şi care trăia în condiţiile şi mediul de acolo, de ce lucruri minunate s-a învrednicit!


Părintele Paisie Aghioritul,
din vol. Viaţa de familie,
edit. Evanghelismos, 2003


Articol aparut in nr. 12 al revistei “Familia Ortodoxa”

Sursa:http://www.familiaortodoxa.ro

Parohia Ortodoxa "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil": Triodul, cale spre Inviere

Parohia Ortodoxa "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil": Triodul, cale spre Inviere: Creaţi un link

Parohia Ortodoxa "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil": La Paşti – George Coşbuc

Parohia Ortodoxa "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil": La Paşti – George Coşbuc

La Paşti – George Coşbuc

Prin pomi e ciripit şi cânt,
Văzduhu-i plin de-un roşu soare,
Şi sălciile-n albă floare
E pace-n cer şi pe pământ
Răsuflu cald al primăverii
Adus-a zilele-nvierii.

Şi cât e de frumos în sat!
Creştinii vin tăcuţi din vale
Şi doi de se întâlnesc în cale
Îşi zic :Hristos a înviat!
Şi râde-atâta sărbătoare
Din chipul lor cel ars de soare.

Şi-un vânt de-abia clătinitor
Şopteşte din văzduh cuvinte
E glasul celor din morminte,
E zgomotul zburării lor!
Şi pomii frunţile-şi scoboară
Că Duhul Sfânt prin aer zboară.

E linişte. Şi din altar
Cântarea-n stihuri repetate
Departe până-n văi străbate
Şi clopotele cântă rar.
Ah, Doamne!Să-le auzi din vale
Cum râd a drag şi plâng a jale!

Biserica, pe deal mai sus,
E plină astăzi de lumină,
Că-ntreaga lume este plină
De –acelaşi gând, din cer adus
În fapta noastră ni e soarta
Şi viaţa este tot, nu moartea.

Pe deal se suie-ncetişor
Neveste tinere şi fete
Bătrânii cu iarna vieţii-n plete;
Şi-ncet, în urma tuturor,
Vezi şovăind câte-o bătrână
Cu micul ei nepot de mână.

Ah, iar în minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu ştiu că şi-n aceste zile
Tu plângi pe-al tău copil dorit
La zâmbet cerul azi ne cheamă
Sunt Paştile! Nu plânge mamă!

Triodul, cale spre Inviere

Incepand cu Duminica "Vamesului si a Fariseului", am intrat in perioada Triodului, o etapa premergatoare Sfintelor Pasti. Denumirea de "triod" vine de la cartea in care sunt redate slujbele din acest timp. Cuvantul "triod" provine din termenul grecesc "triodion", format din cuvintele "tria" (trei) si "odi" (oda) si inseamna cantare in trei strofe, ode.

Perioada Triodului cuprinde 10 saptamani. Ea incepe cu trei saptamani inainte de Postul Mare si ia sfarsit in Sambata Pastilor. Aceasta perioada cuprinde zilele pregatitoare Postului Sfintelor Pasti; Postul Sfintelor Pasti si Saptamana Patimilor.

Duminicile pregatitoare Postului Sfintelor Pasti: Duminica vamesului si a fariseului (Luca 18, 9-14), Duminica fiului risipitor (Luca 15, 11-32), Duminica infricosatoarei judecati (Matei 25, 31-46) si Duminica izgonirii lui Adam din rai (Matei 6, 14-21).

La slujba Utreniei se canta incepand cu Duminica vamesului si a fariseului, imnele:

"Usile pocaintei deschide-mi mie, Datatorule de viata, ca maneca duhul meu la Biserica Ta cea sfanta, purtand locas al trupului cu totul spurcat. Ci, ca un Indurat, curateste-l cu mila milostivirii Tale!"

"In cararile mantuirii indrepteaza-ma, Nascatoare de Dumnezeu, caci cu pacate grozave mi-am spurcat sufletul si cu lenevire mi-am cheltuit toata viata mea; ci cu rugaciunile tale spala-ma de toata necuratia".

"La multimea pacatelor mele celor rele, cugetand eu, ticalosul, ma cutremur de infricosata zi a judecatii, ci indraznind spre mila milostivirii Tale, ca David strig Tie: Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta".

Sambata premergatoare Duminicii Infricosatoarei Judecati este cea a mosilor de iarna, zi de pomenire a celor adormiti.

In saptamana care urmeaza Duminicii vamesului si a fariseului nu se posteste miercurea si vinerea. Saptamana care urmeaza Duminicii fiului risipitor este una obisnuita, se posteste miercurea si vinerea. Dupa Duminica infricosatoarei judecati, nu se mai consuma carne, ci doar peste, oua si produse lactate. Duminica izgonirii lui Adam din rai este numita si Duminica lasatului sec de branza, dupa aceasta zi intram in Postul Pastilor.

Postul Sfintelor Pasti

Postul Sfintelor Pasti incepe in lunea care urmeaza dupa Duminica izgonirii lui Adam din rai. Prima si a doua zi din acest post sunt aliturgice. In primele patru zile din acest post si in joia din saptamana a V a se adauga Canonul Sfantului Andrei Criteanul.

Duminicile din Postul Sfintelor Pasti sunt:

1. Duminica Ortodoxiei (Ioan 1,43-51) - Sfintii Parinti au randuit ca prima duminica din acest post sa fie inchinata Ortodoxiei, fiindca este cu neputinta sa gasim pe Hristos, fara marturisirea exacta a ceea ce este El.

2. Duminica Sfantului Grigorie Palama - prin aceasta duminica ni se descopera ca dreapta credinta nu este teoretica, ci este credinta care duce pe om la viata si lumina vesnica. Asa se explica de ce Sfantul Grigorie Palama este numit "fiu al dumnezeiestii si neinseratei lumini".

3. Duminica Sfintei Cruci - pentru a ajunge la unirea cu Hristos, trebuie sa ne lepadam de noi insine, sa rastignim egoismul din noi, pentru a ne putea impartasi de iubirea dumnezeiasca.

4. Duminica Sfantului Ioan Scararul - pomenirea Sfantului Ioan Scararul nu se face in aceasta duminica pentru ca ar fi ziua trecerii lui la cele vesnice, ci el este pomenit ca dascal al pocaintei. El vorbeste despre lacrimile pocaintei aducatoare de bucuria iertarii.

5. Duminica Sfintei Maria Egipteanca - in cantarile din Triod, Sfanta Maria Egipteanca este numita "inger in trup", pentru ca si-a rastignit patimile trupesti si a ajuns la invierea sufletului din moartea pacatului. Spre aceasta rastigire si inviere este chemat fiecare dintre noi.

Saptamana Patimilor

Saptamana Sfintelor Patimi incepe in Duminica Floriilor. In toate zilele acestei saptamani se savarsesc Deniile.

Luni, in Saptamana Patimilor, se face pomenirea patriarhului Iosif, vandut de fratii sai cu treizeci de arginti. El este o preinchipuire a lui Hristos, care a fost vandut de Iuda.

Tot in aceasta zi se face pomenire si de smochinul neroditor, blestemat de Hristos sa se usuce pentru ca nu avea rod. E o pilda data omului, din care trebuie sa retina, ca Dumnezeu este atat iubire cat si dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va rasplati, ci va si pedepsi pe cei ce nu au rodit.

Marti se face pomenirea celor zece fecioare. Este o pilda care are menirea sa ne tine treaza datoria de a trai permanent in Hristos. Concluzia acestei pilde este ca Hristos, trebuie sa Se regaseasca in fiecare dintre noi in orice moment.

In Miercurea Saptamanii Sfintelor Patimiri se face pomenirea femeii pacatoase care a spalat cu lacrimi si a uns cu mir picioarele Mantuitorului, inainte de Patima Sa, ca simbol al pocaintei si indreptarii omului pacatos. A anticipat inmormantarea lui Hristos si pregatirea Lui cu miresme, "aducand mir de mult pret".

Joia Patimilor este inchinata amintirii a patru evenimente deosebite din viata Mantuitorului: spalarea picioarelor ucenicilor, ca pilda de smerenie, Cina cea de Taina la care Mantuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugaciunea arhiereasca si inceputul patimilor prin vinderea Domnului.

In Vinerea Mare se face pomenirea de sfintele, infricosatoarele si mantuitoarele Patimi ale Mantuitorului si de marturisirea talharului celui recunoscator care a dobandit raiul.

In Sfanta si Marea Sambata praznuim ingroparea lui Hristos cu trupul si pogorarea la iad cu dumnezeirea pentru a ridica din stricaciune la viata vesnica pe cei din veac adormiti.

Triodul este o chemare la unirea cu Hristos. Ne descopera ca omul nu este cu adevarat om decat in comuniune cu Dumnezeu, si ca doar atunci este cu adevarat liber.

"Vestirea postului sa o primim cu bucurie, ca de l-ar fi pazit stramosul, n-ar fi suferit caderea din Eden. Ca frumos era la vedere, dar nu la mancare, rodul care m-a omorat. Sa nu ne lasam furati de cele vazute, nici sa se indulceasca gatlejul nostru cu bucate scumpe, care dupa mancarea lor sunt fara de cinste. Sa fugim de neinfranare si sa nu ne supunem patimilor care vin din saturare".

Sursa : http://www.crestinortodox.ro/